Pentru că suntem în februarie, ergo se poate considera că draga de primăvară bate la ușă, nu o să ratez ocazia de a spune (ca în fiecare an) cât iubesc soarele ăsta care devine din ce în ce mai îndrăzneț. Îl iubesc, dom’le! Chiar dacă îmi aduce aminte că s-au mai scurs câteva firicele de timp în clepsidră.

V-o pot spune: există oameni minunați pe lumea asta. Cred că unii sunt pur și simplu meniți să fie acolo la momentul și locul potrivit, pentru a ne aminti că avem spre ce aspira, că există și persoane diferite. Ar trebui să fim și noi acolo la rândul nostru pentru cineva, pentru alții. Nu neapărat acum, poate mai încolo… dar cândva.

Convingerea că ești arhitectului suprem al vieții tale (determinism) este uneori atât de fermă încât nu poate fi zdruncinată decât de cele mai subtile strategii ale destinului (fatalitate), care își joacă asul în clipa în care crezi că ai înțeles.

Eu cred în destin, dar cred și în determinism, într-o combinație încâlcită a celor două. Destinul e marea mea, dar eu decid unde îmi arunc ancora. Dacă vreau, pot să ies la mal și să trăiesc pe uscat, dar asta nu e la fel de interesant pentru că mor de curiozitate în privința direcției valurilor.

Două melodii:

Morcheeba – I am the Spring

Katie Melua – Tiny Alien