A fost o dată un înțelept care spunea că întregul Univers se află în sufletul nostru. Ține doar de fiecare dintre noi să-l recunoaștem în ceea ce percepem a fi exterior și să înțelegem sensul corzilor interioare care leagă armonica respirațiilor noastre într-un infinit.

Apoi am recunoscut ceva din inima mea în cuvintele Fericitului Augustin:„Când spun cuiva Te iubesc spun de fapt: Vei trăi veșnic, tu nu vei muri niciodată…” În fața acestor cuvinte se usucă orice tentativă de a separa experiențele, pentru că nici măcar vârful ascuțit al durerii nu poate atinge iubirea care ține lumea împreună. De fapt, durerea este puntea dintre întuneric și lumină, cea care arată drumul spre vindecare și pașii pe care trebuie să ni-i asumam cu încredere, pentru că a persista în situația dureroase fără a adopta o soluție ar înseamna epuizarea resurselor personale, cu prețul sănătățiiAsemenea rachetelor de semnalizare, nici stările emoționale tulburătoare nu pot fi ignorate fără consecințe. Deși impulsul de a le evita sau a lupta cu ele este puternic, mesajul pe care-l conțin nu poate fi relevat în absența răbdării de a le privi cu deschidere. Durerea poate fi un semn și un imbold către conștientizare și transformare. Paradoxal, ne aduce mai aproape de iubire. Sensibilitatea dată de o suferință anterioară ne poate face mai atenți la micile bucurii ale vieții, pe care alteori nu le apreciam. Uneori, momentele dificile ne învață lecția recunoștinței. Ni se împrospătează perspectiva, care Acum, poate să cuprindă un cer mai înalt, un orizont mai larg. În largul nostru.

duy huynh

Revin la centrul roiului de cuvinte – afirmația Sf. Augustin – și se ivește întrebarea: Ce înseamnă, oare, nemurirea pentru el? Dimensiunea iubirii capătă nuanțe cosmice dintr-o anume perspectivă: Dacă trăiești iubirea, ea respiră prin toți porii tăi. O iubire autentică înseamnă o ocazie minunată de a învăța să fii în cel mai desăvârșit mod cu putință, pentru că persoana de alături devine uneori o oglindă care reflectă caleidoscopic aspecte ale firii tale. Pare să fie un proces reciproc și simultan prin care fiecare partener are șansa să descopere și să disipe ceața propriilor așteptări, prejudecăți și iluzii despre sine și despre celălalt. Pot fi lentile învechite prin care alegem să privim realitatea, pe care o relație le aduce la iveală, ca parte a călătoriei de autocunoaștere. Se conturează schimbări, metamorfoze, eliberări și noi moduri de a fi, în doi. Indiferent de felul în care se încheie o relație, transformările pe care ea le imprimă partenerilor sunt… nemuritoare. Nu suntem separați, ci facem parte dintr-un întreg: suntem mai mult decât suma celor ce ni s-au întâmplat, iar acel mai mult este tocmai perspectiva pe care o avem asupra evenimentelor din viața noastră. Așadar, întâmplăm și noi mai departe și transmitem cu fiecare întâlnire umană o marcă personală, care ține de modul nostru unic de a fi. De aceea, cred, e minunat să ne dăm voie să fim naturali și să înțelegem cu inima acel aproape-clișeic fii tu însuți, pentru că el oferă un adevăr simplu și eliberator: Nu trebuie să urmăm un exemplu anume pentru a reuși, avem nevoie doar să ne relaxăm și să observăm curgerea vieții noastră, să ne lăsăm surprinși de oportunitățile pecare are să ni le ofere, cu încrederea de a păși în direcția viselor noastre. Se conturează un echilibru dinamic, între atitudinea contemplativă și cea pragmatică. Do, be, do, be, do…

Witness me, spune Hozier cu al său cântec, Better Love. A iubi înseamnă a fi martorul experienței Omului de lângă tine. Ca în fizica cuantică, o experiență capătă valoare de adevăr atunci când este observată. Grija și atenția investite în relațiile interumane eternizează legături afective care clădesc și modelează caractere. Firescul creează realități, nu-i nevoie de tehnologie pentru asta. Sunt sigură că misterele Universului poartă vălul lucrurilor simple. Acolo nu pot fi găsite decât de cei cu inima deschisă.

 

Anunțuri