Se spune că șahul este jocul minții, dar adevărul este că el implică emoțiile și personalitatea mai mult decât ne-am închipui. Șahul înseamnă mai mult decât rațiune și poate deveni un recipient care să conțină lumile interioare ale fiecăruia dintre noi, prin dimensiunea sa simbolică, arhetipală.

Emoție. O putem observa în ezitarea de a atinge o piesă, în privirea aprinsă de o idee strălucită sau în efervescența întâlnirii dintre piesă și tabla de joc. Este prezentă în încrețeala frunții și se strecoară chiar și acolo unde s-ar părea că n-ar fi: în spatele măștii de seriozitate adoptate de maeștri în fața unor jocuri importante.

Mă întreb… Câte feluri de a efectua aceeași mutare există, oare? Mutarea unei piese reflectă și construiește o perspectivă unică, deși aparența creează impresia similitudinii. Nu există partide care să se repete, așa cum nu există om care să fie la fel și azi și mâine. Din punctul ăsta de vedere, rațiunii îi tremură sub picioare covorul experienței, care o poartă către noi dimensiuni ale înțelegerii. Deschiderea Siciliană, Italiană sau Spaniolă nu pot egala deschiderea inimii către momentul prezent. Oare ce poate oferi un joc de șah, dincolo de rezultat, de alb și de negru?

Șahul este conștiință, iar dacă deschidem ochii să-l privim ca atare vom descoperi nuanțe nebănuite, ascunse cu grijă între alb și negru. Un joc de șah se poate transforma foarte ușor într-un demers de autocunoaștere. Cum? Prin autoobservație. Cât de ușor îți e să preiei inițiativa? Preferi să aștepți sau să ataci primul? Cum te simți când ești nevoit să te aperi și ce strategii abordezi? Care e piesa ta cea mai dragă și de ce? E adevărat… fiecare are rolul său unic în marele tablou, ca și noi, oamenii, dar în care te regăsești cel mai mult? Dacă ai fi jocul de șah, ce ți-ai spune ție însuți?

Cel mai adesea șahiștii să tem să piardă o partidă.  Polaritățile se oglindesc, așa cum piesele albe și negre se privesc la început. Cine se teme să piardă, se teme într-o egală măsură de câștig. De ce? Câștigul este încununarea unei derulări armonioase a partidei. Teama de a pierde va genera tendința de a evita riscurile, iar în scenariul partidei frica își găsește exprimarea în autoblocarea resurselor jucătorului care o simte. Cu alte cuvinte, teama este o garanție a autoînfrângerii, iar experiența personală mi-a dovedit-o.

Alice in Wonderland by Maxim Mitrofanov

Alice in Wonderland by Maxim Mitrofanov

Credeam că voi pierde și niciodată rezultatul nu mă contrazicea, până când a intervenit o schimbare în modul de a juca – una pe care nu am descoperit-o în perioada în care jucam intensiv. În momentul în care nu am mai privit șahul ca pe o competiție, mi-am dat voie să îl joc de plăcere, așa cum o făceam în primii ani în care l-am descoperit. Atunci am avut un sentiment pe care îl trăiam foarte rar în competiții – bucuria, care apărea ca urmare a unui efort și a unei încrâncenări. Era fadă, iar oboseală mă împiedica să o trăiesc plenar. Am început abia apoi să trăiesc bucuria jocului și am înțeles că motivul pentru care m-am retras a fost refuzul de a fi în competiție.

În fond, nu e nimic de demonstrat, chiar dacă sună straniu. Motivația practicării unui sport ar trebui să fie, în primul rând, bucuria în sine, nu competiția. Dincolo de punctaje, premii, medalii, rating, cred că merită readusă în discuție calitatea întâlnirii dintre doi jucători care comunică în limbajul jocului de șah. Oare ce are fiecare de învățat de la celălalt?

Am vrut să împărtășesc secretul pe care l-am descoperit în experiența practicării șahului de performanță.

Secretul câștigului e bucuria:
Și atunci când pierzi, câștigi.

Anunțuri