*din perspectiva unuia

Exercițiu de sinceritate:
De ce încercăm să ne impunem în viața celor din jur în loc să-i iubim și repectăm așa cum ni se arată?

Un răspuns posibil: „Tocmai pentru că îl/o iubesc îi doresc binele.”
Iubirea nu-i dependență, ci libertate.
Iubind un om, îi respecți libertatea de a se manifesta în propria viață.
Fără acea libertate vitală, nu ar fi devenit ceea ce tu iubești.

Un „sfat” nesolicitat, o vehementă predică „părintească” sau o constrângere menită să (re)aducă pe „drumul cel bun” (cel din viziunea noastră) ascund, sub aparenta benevolență, încercarea (mai mult sau mai puțin conștientă) de a controla viața celui de lângă, fie el copil, părinte, partener, prieten.

Rolul salvatorului atotștiutor începe să respire când dispare încrederea că omul de lângă își poate descurca singur întâmplările culegând esența lor.
Potențialul său creativ este invalidat în ochii noștri,
motiv pentru care îi oferim soluții de-a gata.
Paradoxal: ne consumăm în iluzii, de frica nesiguranței.

Salvatorul e un personaj rătăcit în sala oglinzilor:
Neîncrederea sa privește spre neîncrederea altora.
Pericolul unei măști: să vrei s-o dai jos și să nu poți.

Duy Huynh - Still Learning to Let Go

Duy Huynh – Still Learning to Let Go

Uităm de nevoia profund umană de a trăi lecțiile pe care viața ni le oferă,
de a descoperi pe cont propriu ordinea în dezordine, licărirea de adevăr în întuneric.
Ce poate fi „mai bine” pentru un om decât adevărul experienței personale?
Mimetismele n-au croit destine.
Simțim la fel, trăind diferit.
Căile fermecate nu-s bătătorite:
Pe ele se pășește ușor, ca într-un zbor.

Dragi salvatori, renunțați la a trăi viețile celor de lângă voi.
Eliberați-vă, eliberându-i.
Lăsați loc oamenilor să se întoarcă la a contempla cerul inimii lor.
Lumina constelațiilor descoperite va curge în valuri peste clipele de suferință,
îmbrăcându-le în sens.
În sensul acelor de ceas vă veți roti și voi: spre noi încercări.
Fiți prezenți pentru cei din jur atunci când e nevoie,
dar nu uitați că fiecare dintre noi… pășește cu pașii săi.

De dorul minunii de a fi oameni:
să învățăm să oferim la momentul potrivit, bucuroși de șansa de a fi de folos.
Iubirea necondiționată, răbdarea, compasiunea, blândețea,
serenitatea, liniștea, bucuria, entuziasmul, pacea
nu sunt stele îndepărtate,
ci lumini care ne apropie,
reflectându-se din zâmbet în zâmbet.

Mulțumesc
celor c
are mă acceptă și mă iubesc așa cum sunt.
Fără voi, n-aș fi eu.
Mi-ați oferit cel mai frumos cadou:
Șansa de a mă descoperi,
mereu

 

Anunțuri