Oameni frumoși

*Călătorie pe Pământ

Există. N-au urmat cărarea ”Exit”.

Sunt oamenii în ale căror cupe iți vine să-ți torni cafeaua interioară  ca să adormi zațul.

Surâsul gâdilat din ceașcă de ceașcă

trădează fisuri, indiferent de mască.

Frumoasă e lumina spartă în vitralii,

perplexitatea culorilor în engrame.

Un om frumos te rotește spre tine.

Așa: Te-apucă de-un deget și iți amețește ghemul interior în infinită linearitate.

Privirile-ți fug cu piruetele, se topesc pe culori,

se leagănă pe margini de zori

si, cateodată, plutesc și pe nori.

E magicianul pentru care inima se duce-n eșarfe șifonate, păcălind realitatea.

Știu că m-a găsit un om frumos

când deschid o carte și nu mai disting rândurile, de lumină,

când o notă muzicală a alunecat de pe corzi, pe cord,

cand o privire a refractat un ascunvis,

când un zâmbet – Sisif își susține obrajii, blând.

Oricine ne-o fi dezavrăjit, n-a știut că frumosul nu-i cuminte,

că pur și simplu nu se dezminte.

E nisip rătăcind în vânt,

imposibil de prins într-un pumn de cuvânt.

Și-acum, e adevărat ca sună ca un îndepărtat cânt,

Dar eu tot acasă sunt.

Singurătatea necioplește individualitatea,

dar apropierea de oamenii frumoși o șlefuiește.

Anunțuri