Am asistat de pe bancă la rondul de seară al păsărilor.

Libertatea lor se contopea cu nonșalanța serii, de dor,

iar când s-au retras fără-a înălța vreun glas

mi s-a părut că și norii au început să respire,

ca și cum mângâierea aripilor i-ar fi însuflețit,

așa cum zvâcnirile de inimă deschid viața labirinturilor noastre interioare

infuzând noi și noi spirale.

Așa cum copacii așteaptă cu ramurile deschise îmbrățișarea cerului,

nepăsători față de încruntarea norilor

aduși de gândul tremător al vântului,

așa, acum, și pământenii să lase lumina să circule,

fără puncte și virgule,

fără temeri ridicole.

Viața e sezonul miracolelor.

Și dacă nu e așa cum ne-o visăm,

e Visul în a cărui îmbrățișare ne întâmplăm.

Din aripi să dansăm, să dansăm…

Anunțuri