Ce-ai face dacă te-ai angaja textier în univers?

Ți-ar da ghes s-apuci totul din mers.

Arii de cuvinte încrâncenate-n noimăreală după ”sens”,

amețite de emoțiile unui eu

Zis și zmeu-supraeu.

Aripi ancorează întinse ca o sentință,

tu, inimă, ondulată găselniță.

Străzile ritmului tresaltă pe-o roată de tren,

torturate pe șina de sine,

înrobitoare circularitate până-n vidă neclintire.

În gară așteaptă un oarecare eu obosit

departe uitat de toate oglinzile, lipsindu-i doagă de regăsire.

Răsare-n vagol,

ecoul de sine îl zguduie acum, compartiment interior.

Trenul se-oprește, inima o ia din loc cu ecou cu tot.

S-a desprins zmeul, pe aburii ultimei suflări de foc.

Aripile dansează în cor,

în propria-i întregire desenează a cerului limpezire.

Anunțuri