De far mă uit la tine.
Mare, cine să-ți mai intre ție în ritme?

Un ins nu-ți poate sorbi toate enigmele,
engramate sălbatic în vălurile-ți străfine,
totuși volatile.

Îți numeri sarea
până îneci zarea
și tot nu dibuiești
formula chimică,
rima,
calea.

Toate răurile ți-au măturat dunele de nisip adânc,
le-au sufocat gând după gând.

Totuși le accepți, tăcută,
rând pe rând,
dar unele-s prea dense
și le sui pe prund.

Unde ești, măi mare.

Alexandrina – Printre flori

Anunțuri