Tempestă încolăcită în arii de timp,
mai strâns și tot, mai, de nepătruns.
Deraiază sacadat pe șina spinării încordsetații fiori,
ploaia nu cade din nori, e ancorată în aripi de viori.

Se scutură corzi și, din fragmente muzicale sufocate subit, picură un mit,
iar pianul de jos se lasă lovit într-un tainic clipocit.
Cercuri de apă vibrează tacit, tacit…
M-am scufundat în ele până la infinit.

Anunțuri