Marea-i fantomă, și-a luat rochia diafană. Nu știe ea că griurile nu se poartă în mai?

O cioară strănută necăjită pe-o creangă, în timp ce un câine o măsoară curios din priviri, de la parter.

Niște bănci bune de făcut bărci.

Și parcă falezei-i lipsește muzica de fundal. A, nu, începe corul de sirene, care pare să se fi setat pe tonuri dureroase.

Nietzsche-mi place cu câteva vorbe:

”Da, am făcut asta”, spune memoria mea. ”E cu neputință s-o fi făcut” – spune mândria mea și rămâne neînduplecată. În cele din urmă, memoria e cea care cedează.

Nu tăria sentimentului înalt, ci trăinicia lui îl face pe om superior.

Cel care își atinge idealul, tocmai prin aceasta îl și depășește.

Omul genial e insuportabil dacă nu posedă cel puțin încă două calități pe deasupra: recunoștință și puritate.

Ceea ce s-a lămurit încetează să ne mai intereseze. – Ce a vrut să spună zeul care ne-a sfătuit: ”cunoaște-te pe tine însuți”? Să însemne oare aceasta: ”încetează să te mai interesezi de tine însuți! Fii obiectiv!”? – Dar Socrate? – Dar omul de știință? –

Inimă încătușată, spirit liber. – Dacă îți încătușezi inima și o păstrezi captivă, poți acorda multe libertăți spiritului tău: aceasta am mai spus-o. Dar nimeni nu mă crede, poate doar cei care o știu deja…

Primejdia fericirii. – Acum toate îmi reușesc din plin, de acum înainte orice soartă-mi e pe plac:  – cine are chef să fie soarta mea?

Marile perioade al vieții noastre sunt cele în care dobândim îndrăzneala să rebotezăm Răul din noi cu numele de Cel mai bun al nostru.

Diavolul are cele mai vaste perspective asupra lui Dumnezeu, de aceea se ține la distanță atat de mare de el: – diavolul, cel mai vechi prieten al cunoașterii.

Gura știe poate a minți, dar strâmbătura ei spune totuși adevărul.

Se pare că în încercarea de a defini ”veridicitatea” nimeni n-a fost încă îndeajuns de veridic.

(„Dincolo de Bine și de Rău”)

Anunțuri