Te provoc la sincronizare. Cred că ar fi o idee bună să împărțim sarcinile. Eu o să fiu aici, iar tu o să fii acum.

Am fost destul aici cât tu n-ai fost acum, iar tu ai fost destul acum fără ca eu să fiu aici.

Gata cu pălăvrăgeala. Te cred că ai nimerit mereu într-un acum diform dacă mă crezi și tu că am sfâșiat un jurnal întreg  în căutarea datei potrivite.

Unde este, mă rog, cel care a scris scenariul? Vreau să zic, ce glumă aburindă mai este și asta?

Sau nu. Dacă nu se sinchisește să apară… dă-mi o gumă de șters. Mâinile-mi au devenit alergice la plânsul foșnit al  paginilor, așa că de data asta nu le mai rup.

Cât de greu poate fi să rescriu aceste pagini? Nu pufni zeflemitor la mine, suntem amândoi în asta.

Singura problemă ar fi… personajele. Numele lor sunt singurele care nu se șterg. Ce ironie! Speram și eu la cineva mai cooperativ, mai zâmbitor, mai… altfel.

Acum realizez că sunt prinsă cu tine. Asta nu poate fi prescris, înseamnă că ceva din mine te vrea. În momentul ăsta răspunsul de pe buzele tuturor ar fi ”inima”. Hahaha!

Să luăm ”inima”. Să fie un atriu sau un ventricul cel care îmi pune piedici? Niște goluri, la urma urmei… Nu!  Te pomenești că inima asta are și ea pretenții de sincronizare… ale bătăilor ei. Sistolă și diastolă. Asta trebuie să fie.

Da, da! Acum râzi aprobator, dar nu m-ai fi susținut mai devreme…

M-am îmbufnat. Crezi că mai are rost să încercăm să schimbăm ceva?

Măcar ia-mă de mână acum, până nu ne răstoarnă iar un val.

Totul e să ne sincronizăm…

 

Anunțuri