Păcat de filament . Stă închis acolo și nu poate și el măcar să respire momentul nestingherit de sticla ce-l înconjoară. Pare că-i stabil tare, fixat în metalul conducător ce-i asigură energia și, implicit, strălucirea în bucle fine. Atâta vreme n-a crâcnit, nu s-a sinchisit nici măcar să atingă bariera. O dârzenie și un orgoliu aproape de condamnat.

Drept să spun, e un lucrușor pe cinste acest filament. Are rezistență la temperaturi ridicate, fiind fiu de Wolfram. Așadar, de viță nobilă. Pentru noi beculețul înseamnă idee, ca dovadă a rafinamentului său ”intelectual”. În fond, câte pagini n-a luminat el în seri insomniace? Trebuie să fi reținut câte ceva, că doar n-ar fi frumos să spun că e atât de snob încât să se rezume doar la a străluci.

E conștient de importanța sa.  Te poate lăsa când ți-e lumea mai dragă. Inițial îți face cu ochiul. Dacă nu înțelegi subtilitățile își va purta hachițele la vedere. N-o să-i mai pese de becul rival de la lustră care îl va privi cu satisfacția certitudinii superiorității. ”Ptiu, ducă-se toate”, va gândi. Uite-așa se va stinge, irosit. Acum sticla i-a devenit sicriu.

Bineînțeles că lampa va funcționa în continuare. Beculețul nu e de neînlocuit…

Anunțuri