Dulceaţa serii colcăia în efemeritatea  trandafirie a norilor, iar ochii-mi se înveleau în liniştea protectoare a amurgului. Aş fi vrut  să despic paradoxul frumuseţii din faţa-mi, al cărei unic secret îl ştiam deja.. era simplitatea.

Unele lucruri nu se explică, pur şi simplu sunt acolo, menite să te farmece cu obscuritatea alchimiei lor. Vorbe aiurite,  căci omul e sclavul dorinţei de a-şi explica. Credem că raţiunea va atesta superioritatea rasei noastre, dar rigiditatea logicii conduce fulgerător spre mecanizare, spre stereotip, spre plafonare, spre robotic..deci inuman, exact contrariul. Chiar şi acum explic. Contează forţa bătăilor inimii tale, .. cu riscul de a deveni cardiac. Oamenii iubesc, asta-i face cu adevărat superiori.

Algoritmul unei vieţi banale nu e demn de urmat, spre deosebire de imprevizibilul euristicii. A coexista cu frumuseţea fără a-ţi pune întrebări trebuie să fie o realizare.. pe care nu am atins-o.

LATER EDIT:

„Frumosul e ceva cumplit, înfiorător. Înfiorător, înțelegi? Pentru că nu poți să-l cuprinzi, nu poți să știi ce-I acolo în fond, și nici n-ai cum să știi, fiindcă Dumnezeu ne-a pus în față numai enigme. Aici se întâlnesc toate extremele și toate contradicțiile sălășluiesc laolaltă.” (F.M. Dostoievski)

Anunțuri