Ce bine e acasă! Mi-am regăsit rămăşiţele pitite de atâta timp în camera asta. Am pierdut mult timp cautându-le pe altundeva, pe la altcineva. Nimeni nu te poate reda ţie însuţi în afară de tine.

Despre dragoste…
Am  descoperit că ea e mereu aceiaşi, doar sufletul uman se metamorfozează, reacţionând diferit la ea de fiecare dată.

Prima iubire e considerată a fi cea mai intensă, dar doar pentru că atunci a noastră inima e ca un analizator care nu s-a autoreglat în funcţie de tăria stimulului. Cu fiecare cicatrice ulterioară care închide rănile iubirilor trecute, senzaţia se amortizează la contactul cu scutul format. Sau cel puţin aşa îmi explic eu răceala care intervine în relaţiile interumane odată cu vârsta. Treptat, oamenilor nu le mai surâde ideea de a-şi dezbrăca sufletul de armură, acceptând dragostea ca formalitate, iar relaţiile ca pe o cerinţă indispensabilă aprobării sociale.

Nu ştiu dacă am dreptate. Revin când aflu mai multe. Am doar 18

Oren Lavie  – Her Morning Elegance

Anunțuri