Aici sunt, vechea şi noua ‘eu’, cea care e trăsnită fulgerător de o idee în cele mai ciudăţele momente. Acum stau în obscuritatea camerei, cu pătura făcută cocoloş pe jos, în tentativa de a-mi pregăti patul.

Aş scrie pe ce portative mai umblă inima mea, cu ce ritmuri şi-a mai sincronizat bătăile, acum parcă mai melodioase ca niciodată.

Aş arunca toate culorile curcubeului aici, ca să se înţeleagă ce simt, dar din infimele mele cunoştinţe în domeniul cromaticii, îmi amintesc că dacă voi amesteca toate culorile spectrului, voi obţine un alb inexpresiv. Aşa că o voi lua pe rând..

Roşu pentru martie, mărţisor.. ,pentru că mi-a picurat subtil inima şi de abia acum realizez, dar nu mi-e frică de tăria culorii, nu mi-a fost niciodată.

De Oranj şi Galben nu mă pot lipsi în nicio dimineaţă, mai ales când se apleacă asupra genelor mele în frenezia  razelor de soare.

Verde? Verde-i menta din ciocolata mea amăruie. Verde-i gustul entuziasmului, privilegiul de a fi shubadubadop.

A mea inimă nu se mai satură de Albastru..  „De câte ori privesc albastru cerului şi orice albastru, încetez pe loc de a aparţine lumii. Cine a numit consolatoare culoarea celei mai subtile pierzanii?”(E. Cioran)

Violet mi-au fost gândurile, „amestec între frivolitate şi melancolie..cu triumful ultimei.”(E. Cioran). E piatra inelului din sertar, e perechea agăţată de colanţi, e fardul acum terminat, e paltonul primăvăratic, e umbra unui ametist.

Cântecul perfect acum: Amos Lee feat. Norah Jones – Colors

Anunțuri