de Constantin Noica

Ce-ți cer oamenii e nespus mai puțin decât ce-ți ceri tu. Ei vor să joci un rol, tu vrei să scrii o piesă.

Oamenii fără text de om. Sunt întocmai cărților cu context uneori admirabil – coperți frumoase, literă si hârtie bune, miniaturi, pagini pline, dar care nu spun nimic. Așa căutam toți: să cream contexte (case, rânduieli potrivite) fără sa mai avem text pentru ele… Dar textul își face singur contextul, inversul aproape niciodată.

Libertatea e capacitatea de a valorifica înfrângerile și de a-ți depăși reușitele.

„Totul e trecator”, ce regretabilă vorbă! Firește că e trecător, dar întrebarea e cum trece: cu o împlinire sau fără?

E suficient un surâs al Vieții ca totul să recapete sens.

Omul ca ființă elpidică. Dinainte de uimirea în fața a ceva e deschiderea către ceva. Tot ce e viu speră, iese din închidere, din enfermement. În mitul Pandorei rămâne speranța, ca ultimul demers uman, cel mai adânc.

Anunțuri