You are currently browsing the category archive for the 'Filozofări' category.
Dacă insişti în a te manifesta în faţa unei persoane dragi, în ciuda rezistenţelor sale, te umileşti sau îţi urmezi demn sentimentele?..Depinde de perspective.
O persoană cerebrală ar considera actul o degradare a orgoliului personal şi ar întoarce spatele zidului de cărămidă. Un individ ale cărui bătăi de inimă sunt mai sonore decât sinapsele neuronale ar escalada zidul. . dar nimeni nu garantează că zidul ascunde ceva palpabil. Ce substanţa ciudată o mai fi şi aia, care se disipă pe măsura ce tu urci grăbit? Merită riscul?
Răspunsul o fi pe undeva printre rânduri, ca de obicei.
PS: Avem un creier mai fraier decât s-ar crede. Se lasă păcălit de aparenţe. De exemplu, dacă ne uităm în oglindă şi zâmbim chiar dacă tristeţea ne bântuie, vom fi instant învioraţi.( Idee dezvoltată de psihologul francez Israel Waynbaum)
Nu, nu fac franceză, dar am aflat că este un mod urât de a spune că nu îmi pasă! Aşa este. Cu ce tupeu, tu, lume bizară, îndrăzneşti să încerci să-mi destrami visele? Ei bine, nu o să irosesc timp scotocind după motive, află că nu îmi pasă!Frustrată, rea, full de prejudecăţi, tarată în cel mai înalt grad ştiu că eşti.Pe mine o să mă laşi să fiu cine sunt, aşa să ştii!
PS: Ce iniţiativă frumoasă au avut cei de la U2, de a organiza un concert live transmis worldwide prin youtube!
Cine oi fi eu să judec? Dar tot nu îmi vine să tac.
Poate nu aş fi scris dacă aş fi dormit mai bine în ultimele două nopţi.
Ce se întâmplă oare cu noi? Nu pot să nu observ cum sistemele de valori s-au degradat aparent ireversibil.. Dar oare au existat vreodată?
Pentru fetele care se machiază strident, catalogate drept piţipoance: V-ar sta mai bine fără rujul ăla roz bombon strident, care pe deasupra vă împiedică şi zâmbetul să strălucească.
Pentru tinerii care au fumat un joint şi au impresia că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior: Aveţi impresia greşită. Dealtfel, toţi sunteţi reticenţi la orice forme de control care vi se impun. Le refuzaţi cu vehemenţă când vin din partea altora (bineînţeles, toţi o facem), dar nu ezitaţi să vă ucideţi libertatea cu mâna voastră.Nu-i ăsta un paradox?Sau o formă de masochism?Sau libertate prost înţeleasă.
Pentru cei orbiţi de prejudecăţi: Câteodata, oamenii nu au oportunitatea de a alege cine sunt. Nu le este uşor, iar tot ce putem face pentru ei este să îi înţelegem.
Pentru inapţii care consumă zilnic inutil oxigenul din Casa Poporului: Un dram de conştiinţă vă doresc. Deschideţi geamurile şi aruncaţi-vă.. măcar bungee jumping! Poate aşa se mai aerisesc holurile şi coboară straturile de idei bune din pod.
Da? Şi eu care credeam că e doar o scuză generată de o situaţie în care ne complacem.Se serveşte la rece persoanelor care chiar cred în tine, la pachet cu o expresie mutilată de regret. În momentul în care conştientizăm că ne ascundem după deget pentru că nu avem de fapt voinţa pentru a iniţia anumite activităţi necesare atingerii viselor noastre, apare remuşcarea.
Da! Sunt motive. Ţi le spui chiar tu. Strigătele viselor inundă timpane de după zăbrele. Cheia e pe undeva pe jos, la picioarele scaunului pe care te-ai oprit ca să îşi contemplii idealurile.Eşti la o contracţie de muşchi depărtare.
Ai putere să le eliberezi?Eu câteodată mă urăsc pentru asta.Sau poate că doar îmi place să le privesc agonizând.
ascultând secrete amare sau glume bizare, înecate în fum de ţigară sau în iubire de primăvară, întâlnind priviri vii sau zâmbete pustii,
tăcutele bănci .
De câte ori nu ne auzim spunând:”Ce-am simţit atunci..”, dar oare de câte ori reuşim cu adevărat să regăsim formula unui fior ascuns după cortina densă a timpului, să ţesem din nou într-o clipă pânze destrămate?Câteodata firul e prea uzat de ticăitul ceasului.
S-a mai simţit cineva surprins de unele emoţii gravate în sufletul său şi de existenţa cărora a uitat sau s-a îndoit?O clipă va fi de ajuns ca să ştim de ele.
În infinitatea acelei secunde inima, sedusă de nostalgie, aruncă vopseluri colorate pe pereţii săi goliţi de enigmele prezentului.Dar mintea, fascinată de exuberanţa culorilor pe care ea nu le poate crea, va încerca să le păstreze frenezia într-un turn atemporal.
Imposibil.. magia se va disipa.
Nu există fiori identici şi pe care să-i poţi retrăi după bunul plac…(E. Cioran)
Aş vrea să existe un butonaş roşu situat bine mersi pe lângă creier a cărui apăsare să aibe următorul efect asupra noastră: Să acceptăm realitatea aşa cum e, să o luăm ca atare (expresie pe care eu, personal, o urăsc), fără a-i căuta vreo justificare, fără a săpa după răspunsuri în locuri în care nu vom găsi decât întrebări. Şuvoaiele de analize inutile ar fi private de dreptul la existenţă.Nu ar fi asta o reducere considerabilă a energiei psihice consumate?Ba cred că da.
Seriously, what will become of me? Don’t like reality, It’s way too clear to me. (Nelly Furtado)
Magistrale ale visului virau brusc în autostrăzi ale realităţii, creând constelaţii şi engrame pe care cineva, de foarte sus le-ar fi putut citi ca pe un tatuaj multicolor, iar cineva de foarte jos le-ar fi simţit pe propria piele, ca pe tortura sadică a tatuării. (Mircea Cărtărescu)
Şi am să opresc timpul, pentru ca soarele să-mi lumineze mereu obrajii, iar razele-i să mi se refracte în suflet.Încerc eu sa fentez timpul, dar mai mult mă fenteaza el pe mine. Nu ştiu ce-l grăbeşte aşa, să se mai oprească si el la o cafea, că mă buimăceşte.
Miros primăvara, e chiar la uşa mea, ..la uşa ta.Alerg chiar acum să-i deschid, mi-e aşa de dor de ea! Trebuie să apăs pe clanţă înainte ca ideea vreunui joc năstruşnic să-i săgeteze mintea şi să fiu nevoită să o caut iar în labirintul de crengi uscate, sub ceruri gri.
De ce e mai uşor să ne impunem “un nou început” de Anul Nou?
