You are currently browsing the category archive for the 'De zi cu zi' category.
Vremea asta e pur si simplu frumoasă. Pai cum, care decembrie?.. că mie soarele îmi zâmbeşte a martie. În fereastră stă pironit un copac cam auriu defel. Îmi place de el, mai ales când frunzele îi sclipesc. Ce dacă nu sunt verzi.. În mintea mea, tocmai am revoluţionat conceptul de primăvară. Pot s-o proiectez oricând în exterior.
Ascult Texas.. şi Lifehouse.. şi The Rolling Stones. Of, mi-am stricat căştile de la telefon. Acum se uită ciudat lumea la mine când merg pe stradă deoarece ţin telefonul în mână şi îmi fixez cumva degetele pe firele căştilor, pentru că altfel nu aş auzi nimic.
Evit cafeaua. N-am băut de mult deşi.. câteodată mă tentează automatul de la şcoală. Şi totuşi, sper să ajung pe la Starbucks iarna asta.
Câteodată mă plimb pe faleză, dar adevărul e că nu am mai atins de mult apa mării.
Mă uit frecvent la Dr. House. Reuşeşte mereu să-mi decleşteze maxilarele, hihi. Şi le zice pe bune:
- “Everybody lies.”
- “Humanity is overrated.”
- “There is not a thin line between love and hate. There is — in fact — a Great Wall of China with armed sentries posted every 20 feet between love and hate.”
- “No, if you talk to God you’re religious. If God talks to you, you’re psychotic.”
Pe lângă asta, am fost surprinsă să descopăr că actori precum Cynthia Nixon(Miranda din Sex and The City), Scott Mechlowicz (Eurotrip, Peaceful Warrior) si chiar Leighton Meester (Blair din Gossip Girl) s-au alăturat episodic distribuţiei.
M-am uitat la Twilight 2. Nu imi place.
Mi-am făcut cont pe Facebook.
Injoy, providerul meu de Internet şi-a schimbat denumirea în Next-gen. Gen.. mi se pare total neinspirat!
Cam asta-i, am zbughit-o! Pupici pe obrăjori!
Nu am înnebunit.
Dacă insişti în a te manifesta în faţa unei persoane dragi, în ciuda rezistenţelor sale, te umileşti sau îţi urmezi demn sentimentele?..Depinde de perspective.
O persoană cerebrală ar considera actul o degradare a orgoliului personal şi ar întoarce spatele zidului de cărămidă. Un individ ale cărui bătăi de inimă sunt mai sonore decât sinapsele neuronale ar escalada zidul. . dar nimeni nu garantează că zidul ascunde ceva palpabil. Ce substanţa ciudată o mai fi şi aia, care se disipă pe măsura ce tu urci grăbit? Merită riscul?
Răspunsul o fi pe undeva printre rânduri, ca de obicei.
PS: Avem un creier mai fraier decât s-ar crede. Se lasă păcălit de aparenţe. De exemplu, dacă ne uităm în oglindă şi zâmbim chiar dacă tristeţea ne bântuie, vom fi instant învioraţi.( Idee dezvoltată de psihologul francez Israel Waynbaum)
Oricât de mult ne încotoşmănim noi câteodată în ideea că suntem singuri pe aici şi că nimeni nu e dispus să ne întindă o mână de ajutor fără a avea un interes pitit în spatele unor vorbe goale, există persoane care reuşesc să demonstreze contrariul.
Atunci când, în mod neaşteptat, cineva e dispus să ni se alăture măcar pentru câţiva paşi pe puntea spre visele noastre, simţim suflul încrederii accelerându-ne pulsul. Suntem cu nişte bătăi de inimă mai aproape, conştientizăm că forţa interioară va disipa densitatea obstacolelor.
Vă mulţumesc, iar dacă vreţi să o luăm “the Orange way”: Sunt toţi cei care îmi fac ziua mai bună!
Azi ascult Stereo Love, de dragul zilelor de vară.
Revin mereu în octombrie. Nu ştiu ce a mai fost între timp. Acum guverne se destramă, ploi ameninţă să cadă.
Am pierdut noţiunea timpului undeva la sfârşitul vacanţei, dar se pare că mi-a fost programat cumva un ceas deşteptător. A fost o trezire ciudată, sinceră să fiu, în faţa unor rânduri albe pe care trebuie să le umplu cu cerneală. M-a orbit lumina, căci pupilele mele nu au avut timp să se adapteze. Am început să scriu, să scriu, dar ce ciudat! Golurile nu se umplu cu simple mişcări ale încheieturii.
O cafea îţi va face mereu ziua mai bună!
Ce mi-e şi cu soarele ăsta.. Mereu mă iradiază. Mă duc afară să-i zâmbesc, cât timp mai are chef să fie prin zonă.
Încă ceva.. o iubesc pe mama când intră sfios în camera mea şi îmi aduce ceva bun! :))
Sunt fericită pentru o perioadă nedefinită de timp (haha). Chiar şi cu ploaia care a învins temporar stralucirea solară. Pentru ca nu există alb sau negru, ci doar încăpăţânarea de a privi în nonculori, când viaţa e un curcubeu.
Am zis!
ascultând secrete amare sau glume bizare, înecate în fum de ţigară sau în iubire de primăvară, întâlnind priviri vii sau zâmbete pustii,
tăcutele bănci .
M-am gândit să scriu şi n-am scris. O fac acum
După ce am ascultat Reamonn am decis(nu-i aşa că e un termen drăguţ?), atârnând pe canapea cu capul în jos, că totul pluteşte. Cioran zice că mulţi reuşesc să reziste ispitei fericirii, dar nu şi ispitei nefericirii.Senzaţia nefericirii ne conferă certitudinea existenţei. Cred că are dreptate. Chiar şi Goo Goo Dolls o spun: Yeah, you bleed just to know you’re alive.Hmm, omenirea fără derapaje emoţionale? Probabil s-ar desface într-o ceată de “designed for happiness”
Chiar şi părul meu plutea, deasupra podelei.Ştiţi că se spune că e bine să stai aşa 5min pe zi, circulaţia sângelui fiind benefică pentru curăţarea tenului?Ah, da..ce abureală!Oricum, încercarea mea de adopta poziţia potrivită pentru “lumea de azi”(oricât de clişeic ar suna) a fost zadarnică. Sinapsele mele nu au fost deloc stimulate
??De ce e soare afară şi nu mă mai încălzeşte. Sunt aşa o nerecunoscătoare, poate pentru că prea am avut parte de el.Dar îl iubesc.Desigur, o să îl iubesc mai mult cand o să îi simt lipsa
Ador să privesc oraşul inundat de luminile apusului, să îmi arunc paşii pe străzi când lumina roşiatică se izbeşte de geamurile blocurilor turn şi când clădirile îşi mărturisesc cu nonşalantă sinceritate natura duală:lumină şi umbră. Mereu va fi aşa
Faze neterminate
Am o problemă cu ziua asta, cred că a început de la evenimentul de dimineaţă, semn rău!
Doar ce luasem o ciocolată caldă pentru best friend de la automatul de cafea de la supermarket. Am introdus alte monede, fericită că în sfârşit urma să mă răsfăţ cu un expresso cu lapte înainte de teza la info. Când.. ce să văd? Se pare că automatul nu mai avea pahare, aşa că am privit neputincioasă cum a mea cafea se risipea, curgând spre locuri numai de acea maşinărie cunoscute. Frustrare?.. Deloc!Le-am atras atenţia vânzătoarelor şi ele m-au poftit să trec mâine, trebuia să îl sune “e baiatul care se ocupă”. Doar că mâine e sâmbătă si eu nu am de gând să străbat tot oraşul la -9 grade pentru cafeaua ta!De fapt, a mea. E a doua oara când o păţesc, data trecută s-a stricat fix după ce am introdus eu monedele!
Şi a urma teza la care mi-am belit ochii după nişte virgule şi acolade incorect amplasate în algoritmi. Fără succes!
Am luat nişte decizii azi, dar mă mai gândesc. Poate nu e un ceas bun
Ar trebui sa simt deja fiorul sarbatorilor? Asa am impresia, judecand dupa eforturile exagerate ale primariei privind accesorizarea orasului intr’un mod aproape sufocant.
Admit ca sunt un fan al beculetelor si al animalutelor din beteala, dar ce sens au minicarul, macheta reprezentand Nasterea Domnului, caprele aduse in centrul orasului, masina ce bantuie strazile cu un brad deasupra, caruselele amplasate inestetic in unica piata decenta a orasului?
Nici daca le’ar arde nu ar reusi sa incalzeasca sufletele oamenilor asa cum pretind.
N’am reusit inca sa ma transpun in acea stare vioaie specifica sarbatorilor ce se apropie, dar e inca devreme :)
Pe bune ca nu am vrut sa’mi mai umplu de ironie rautacioasa post’urile, dar voi face o mica exceptie.
Postul se adreseaza masculilor irezistibili care nu sunt la curent cu ce e IN and OUT in ceea ce priveste “agatatul” unei domnisoare pe strada <nu ca asa ceva ar fi 100% posibil>.
Voi enumara cateva situatii OUT, prin care am trecut ha-ha.
1. Cum sa agati cel mai bine, daca nu alaturi de cel mai bun prieten? Must have pentru aceasta metoda este telefonul mobil.
Tinta se plimba linistita pe strada, iar la un moment dat se opreste langa un magazin pentru a’si scoate portofelul. Cei doi isi dau coate si pun in aplicare planul: “Hai, da’i drumul acum!”. Telefonul reda o sonerie foarte cool: RING RING, suna telefonul, LA NAIBA! (a la Solcanu). HA!Cred ca singurul caz in care ar da roade aceasta metoda este acela in care soneria s’ar inlocui cu o manea ‘prea tare’, iar tinta ar fi manelista. Dar totusi, prea multe conditii..
2.Ai masina si esti tare! Nu conteaza daca e o dubita sau un trabant, motor si patru roti sa aiba! Si cand treci pe langa tinta zbieri ca Tarzan, doar doar s’o intoarce fata aceea sa vada cine e ‘printul’. No way!
3.Esti cu baietii la o tura de oras si profiti de inghesuiala ca sa iti tugui buzele mai rau ca o Pitzi cand treci pe langa tinta. Seriously, what were you thinking?
4. Metoda lipitoare: Ai vazut’o, ai intrat in vorba cu ea (bineeeeee!), iar ea ti’a raspuns mai mult din politete. Iar tu te crezi mare macho (“A picat pe spate!”) si o stresezi in continuare. Mijloacele ei discrete de a scapa de tine nu prea dau roade. Subtilitatea e cheia, dar asta e.. nu prea le ai!
5. Metoda muncitoreasca: una dintre cele mai stresante, (de aceea am o oarecare groaza de a trece pe langa cladirile in constructie sau in renovare). Motivul e simplu: O hoarda de muncitori nu va ezita sa sa strige dupa tine si o ploaie de fluieraturi se va dezlantui.
Sunt unii care nu pot agata decat purtand o haina din sarma ghimpata!
Oh guys, you’re so lame sometimes, but still we can’t live without you!
