COMODITÁTE,comodități,s. f.1. Starea sau însușirea de a fi comod (1); confort. 2. (Peior.) Atitudinea unei persoane comode (2). – Din fr.commodité,lat.commoditas, -atis.
A fi comod. Poate că ar trebui să încep cu o delimitare de sens. Ceea ce la mine determină expirări greoaie este ”acea” comoditate care ajunge grosolan să se interpună între persoană și viață. Aceea care ia amploare treptat și absoarbe malițios vitalitatea. Prost obicei a cărui cauză încerc să o determin. Iubire de sine? Frică de… ce? Autoconservare?
Nu avem timp destul. Chiar nu avem. Dar ne pricepem al naibii de bine să anihilăm și puținul pe care îl avem. ”Ce mult aș fi vrut să merg la teatru în seara asta, dar sunt foarte obosit/ă (după o zi obișnuită)!”, urmat de: ”Mergem altă dată.” Altă dată care nu mai vine niciodată. Este normal să ai o zi proastă și extenuantă, dar nu-i bine să te autococoloșești din orice motiv. Să nu ne mai mințim: Suntem ființe foarte rezistente! Oamenii peșterilor trăiau în condiții mai acerbe, în inima imprevizibilului, dacă vreți. Și noi când suntem surprinși de o ocazie de a explora plăcut lumea din jurul nostru, răspundem adesea cu: ”Stai să…”. Da, chiar spun că ar trebui să sărim entuziast! Să nu mai simțim foamea sau setea când lumini necunoscute ne inundă ochii, să îndurăm clipe de frig pentru a număra stelele.
Ca exercițiu imaginativ, propun să eliminăm toate orele unei zile în care ne preocupăm strict de bunăstarea fizică și să vedem cât timp alocăm cultivării spiritului. O să ajungem la concluzia că nu ne place matematica. Rezultatele ei sunt incontestabile și intimidează cu grație încercările de răstălmăcire.
Tuturor ne place comoditatea. În doze mici, e inofensivă, e plină de candoare și ne ajută să savurăm clipele înainte să alunece pe-un rollercoaster. Există totuși o diferență (mare) între a fi comod pentru a te bucura de micile plăceri ale vieții și a lăsa comoditatea să te împiedice să savurezi viața.
11 comentarii
Feed-ul pentru comentariile acestui articol
septembrie 21, 2011 la 23:01
Cris
Comoditatea eu n-aș zice chiar că este chiar un lucru rău. Eu văd comoditatea ca pe un factor motivant destul de puternic, și nu doar acum, ci din totdeauna. Omului i-a plăcut să-i fie comod din preistorie. Îi plăcea să nu-i fie frig, așa că a inventat hainele, adăposturile, etc. A vrut să parcurgă distanțe lungi în timp scurt, a inventat căruțe, mașini, avioane… Comunicare rapidă și ușoară => poștă, telefon, internet… Și-așa mai departe. Comoditatea, după părerea mea, a dus la evoluție. :)
Recunosc, totuși, situațiile de care vorbești tu. N-aș zice totuși că motivația acolo este comoditatea. Mai degrabă aș zice că sunt scuze pentru dezinteresul față de acele activități. Ar fi ceva de genul ”nu vreau să merg la teatru, dar mă prefac că vreau și refuz pe motiv de oboseală”.
Altă motivație ar fi (poate sună dur): lenea. Ar putea fi confundată cu comoditatea, dar lenea aș zice că are drept cauză tot lipsa de interes (nu cred că e ceva ce chiar îți place să faci, dar să-ți fie lene să faci).
Pentru mine, de exemplu, comoditatea (starea de bine) înseamnă să includ acele activități care îmi fac plăcere în programul meu (în limita timpului și bugetului :P ), nu să le exclud pe motiv de ”oboseală”. Dacă aș vrea să fac ceva, aș face pe dracu-n patru (scuză-mi expresia :D ) și mi-aș face timp pentru acel ceva. Și nu de puține ori aveam a doua zi examen, sau proiecte de prezentat, dead-lineuri și alte prostii, iar eu umblam în plimbări prin parc sau alte activități recreative (fără să pun în prea mare pericol activitatea de a doua zi :D ).
Evident că sunt situații în care chiar nu se poate, sau poate oboseala (fizică sau psihică) este prea mare ca să mai faci ceva ce ai fi vrut să faci. Se mai întâmplă. Suntem rezistenți, dar avem totuși niște limite. :) Însă când scuza apare prea des, e clar că nu e decât o scuză și o pierdere a interesului.
Și evident că îți este mai comod să faci ceva ce-ți place, decât ceva ce nu-ți place. Însă nu cred că eviți ceva ce-ți place (adică să faci ceva ce nu-ți place, sau îți place mai puțin) din comoditate, pentru că mi se par lucruri cam contradictorii, ceea ce e cam absurd.
Părerea mea. :)
septembrie 21, 2011 la 23:24
blueheart20
Sensul peiorativ al lui ”a fi comod” alunecă, într-adevăr spre lene. Dacă nu accept o invitație undeva nu înseamnă neapărat dezinteres, ci faptul că în momentul respectiv mă pun pe mine în prim plan (din comoditatea de a nu mă deplasa, de exemplu). Poate să însemne și dezinteres, când motivația nu e destul de puternică, deși dacă se ajunge la convingeri se poate învinge și instinctul de conservare.
Recunosc că această comoditate a dus la progres, doar că, uite cât de avansați suntem din punct de vedere tehnologic și cât de inadecvat ne organizăm pe plan personal/relațional. Nu mai e un secret că lumea s-a înrăit. Nu din cauza comodității, ar fi absurd să zic asta. Dar toate minusurile noastre adunate nu dau un plus, din păcate.
Sunt de acord cu tine că atunci când îmi doresc să fac ceva ”fac pe dracu-n patru” chiar dacă a doua zi am multe pe cap. Dar există și momentul în care ”grija de tine” devine excesivă și ajunge să întrerupă activitățile chiar și recreative.
septembrie 21, 2011 la 23:40
Silviu Caradima
Comoditatea este poate una dintre trasaturile de baza ale romanului contemporan. Personal o consider a veni dintr-un egoism imbibat cu buna portie de lene. Pe scurt ma rezum la o melodie si o zicala:
“Moi-s pesmetii?”
septembrie 21, 2011 la 23:46
blueheart20
Mda… Interesantă ecuație. Chiar uitasem de posmagi! :)
septembrie 21, 2011 la 23:46
Cris
Păi dacă te pui pe tine în prim plan, nu ar însemna să accepți acea invitație atunci când chiar îți place activitatea la care ești invitată? Refuzul ar veni doar dacă, de obicei, accepți invitația respectivă doar dintr-o anumită obligație, nu neapărat de plăcere. Sau te referi la a te pune în prim plan numai dpdv fizic, și nu emoțional?
Da, sunt de acord că progresul tehnologic este de multe ori înțeles și aplicat greșit. De la învățarea copiilor de grădiniță să se joace pe calculator (în detrimentul jocurilor copilăriei din fața blocului/curții, cu alți copii din vecini), până la așa numita ”socializare” pe Facebook sau alte rețele asemenea. În ritmul ăsta, unele generații vor ajunge să stea lipite numai de scaun. :(
E bine că încă mai există totuși persoane cu care să îți poți petrece timpul într-un mod plăcut și real.
septembrie 21, 2011 la 23:55
blueheart20
Da, mă refeream din punct de vedere fizic (deplasare, osteneală). Când trupul își impune hachițele și nu putem da vina pe fiziologic, ci și (mai degrabă) pe ceva înrădăcinat psihic. Practic, trupul mai poate, dar minții i s-a pus parcă o barieră că nu.
Și progresul… Nimic nu se compară cu mirosul unei cărți. Dar o să facă ei Pad-uri care emană acel iz de carte veche. Nu mă îndoiesc.
septembrie 22, 2011 la 00:13
Cris
A pune mai presus fizicul decât emoționalul mie îmi sugerează doar superficialitate (bineînțeles, exceptând cazurile în care chiar există un motiv, eventual medical)… un alt aspect al ”socializării online”…
Iar despre Pad-ul cu miros de carte, sigur e după colț. Acum ceva timp am auzit la radio că prin Germania se vinde în marketuri o soluție cu miros de balegă (nu mai rețin care era materia primă din acea substanță), cică pentru persoanele care s-au mutat de la țară la oraș și duc dorul ”miresmelor” specifice satului. Și culmea, se zicea în știre că acel produs are și succes, iar producătorii promit extinderea la alte ”arome”. :)) Deh, evoluția.
septembrie 22, 2011 la 00:34
blueheart20
Ok. Superficialitate… Asta spuneam că e latura negativă a comodității în exces. De restul nu comentez :)
septembrie 22, 2011 la 01:02
jeg sparrow
Cris handed your ass over :)).
septembrie 22, 2011 la 10:34
blueheart20
Aici nu e ”care pe care”. Fiecare contribuie cu părerea sa, în ideea de a defini mai bine poate, tema propusă. E win-win, cel puțin așa văd eu lucrurile.
septembrie 22, 2011 la 10:35
Cris
Subscriu. :)